• DE CE SĂ ALEGEM VINUL DE MURE PAȘTELE ACESTA

    Vin de mure? Ce este mai exact?

    Da, ați citit bine! Este vorba despre vin obținut din fructe de pădure, mai exact din mure. Poate veți spune că vinul se face doar din struguri. Greșit, am spune! Dacă aruncăm o privire în dicționarul explicativ al limbii române, vom afla că vinul este o băutură alcoolică obținută prin fermentarea mustului de struguri sau prin fermentarea mustului altor fructe.

    Deci, se poate! Vinul poate fi fabricat din multe alte tipuri de fructe, nu doar struguri. Pentru a putea face asta însă, vinificatorul trebuie să se asigure foarte bine că toate componentele necesare fermentației sunt într-un perfect echilibru.

    În unele cazuri, se pot adăuga în vin și ierburi, flori sau mirodenii suplimentare, macerate sau infuzate, pentru un gust mult mai autentic. Un exemplu ar fi pelinul, plantă folosită de unii oameni din zonele rurale atunci când își produc propriul vin.

    Pentru că murele în principiu nu sunt atât de dulci, se mai poate adăuga zahăr sau chiar miere, fapt ce ajută la creșterea gradului de alcool. În unele tipuri de vinuri, cum ar fi cel din căpșuni sau cireșe, se poate adăuga și apă, asta doar pentru a regla aciditatea naturală mai ridicată a fructelor.

    La nivel global, vinurile de păpădie, de cireșe sau de ananas sunt unele dintre cele mai comune tipuri produse. În Thailanda, Asia de Sud-Est sau Republica Dominicană, vedeta este vinul de ananas, vin ce este produs în cuve cu temperatură controlată, în timp ce în Statele Unite conduce detașat vinul de cireșe.

     

    Comparația cu vinul roșu

    După câte știm, vinul roșu produs din struguri conține o serie de vitamine și minerale ce ajută pentru anumite afecțiuni ale organismului. Potasiul ajută la reglarea ritmului cardiac și produce energie. Fluorul este un mineral ce previne cariile dentare și menține puternic smalțul dinților. Fosforul face bine rinichilor și susține contracțiile musculare ale inimii, iar colina ajută foarte mult la funcționarea memoriei.

    Murele, prin compoziția loc chimică sunt bogate în diverse substanțe, cum ar fi vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, diferite minerale ca fier, magneziu, calciu, fosfor, potasiu, sodiu, seleniu, cupru sau mangan, zaharuri, fibre, antioxidanți, taninuri, acizi grași esențiali Omega-3 și Omega-6. Doar la o simplă enumerare, observăm că ele sunt o adevărată sursă de sănătate.

    Dacă facem o mică analiză, observăm că aceste tipuri de vinuri se aseamănă destul de mult, ba chiar am da un câștig de cauză mai mare vinului din mure. Prin consumul lui, putem avea beneficii asemănătoare consumului de vin din struguri.

     

    Vă întrebați care sunt acestea?

    În primul rând, reduce riscul mortalității. În majoritatea studiilor efectuate de către cercetători s-a ajuns la concluzia că un consum zilnic moderat de vin roșu poate proteja organismul de cauze ale decesului. Vin bun = viață lungă!

    Dacă sunteți fumător, consumul de vin poate reduce efectul negativ al fumatului asupra vaselor limfatice și a inimii. La fel și în cazul creierului, rezveratrolul din vin protejează împotriva Alzheimer-ului și demenței.

    Aceste beneficii sunt enumerate la o primă analiză, însă suntem convinși că dacă săpăm mai adânc în cercetări putem găsi multe altele.

     

    Tradiție și dăruire

     Noi, la Abund Berry ne dorim să aducem un vin de calitate consumatorilor noștri, cu aceleași beneficii rezultate din consumul de vin roșu. Am încercat să înviem rețete ascunse prin sertarele bunicilor, despre un vin ce credem noi că nu ar trebui să lipsească din casele românilor.

    Iubim murele și iubim pământul pe care le cultivăm. Le îngrijim ca pe proprii noștri copii iar ele ne răsplătesc grija crescând frumos și oferindu-ne tot ce au ele mai bun. Din dragoste pentru ele ne-am gândit să le celebrăm, oferindu-le un loc la masă alături de mâncărurile alese de pe masa de Paște.

    Transformate într-un vin de calitate, ele vor aduce cu siguranță un plus de valoare bucatelor, iar pe fețele oaspeților dumneavoastră se va putea citi voia bună și încântarea ce o vor avea atunci când îl degustă.

    Te provocăm ca în acest an să faci o schimbare și să aduci Abund Berry în casa ta. E timpul să schimbăm vechile tradiții și să le îmbrățișăm pe cele noi. Știm că fără renumitul drob și atât lăudatul stufat de miel Sărbătorile Pascale parcă nu ar mai fi la fel, dar putem aduce la masă și o selecție de brânzeturi ce vor delecta papilele gustative ale invitaților tăi. Iar deserturile, mai ales cele pe bază de ciocolată sau brânză, vor face cea mai bună echipă cu vinul de mure.

    Deși suntem convinși că este o alegere îndrăzneață, vinul de mure va fi în centrul discuțiilor, iar tu vei primi distincția de super-gazdă. Invitații tăi vor fi curioși să testeze acest nou vin, iar tu poți trece drept un adevărat connaiseur în ceea ce privește oenologia. Dacă le mai povestești și despre beneficiile consumului acestui tip de vin, atunci cu siguranță aprecierea lor va fi pe măsură.

    Deci, de ce să nu faci o zi specială Paștele acesta și să testezi lucruri noi? Și, cine știe, poate de acum înainte, în familia ta se va naște o nouă tradiție, aceea că orice masă de sărbători trebuie însoțită de Abund Berry.

    Și încă ceva! Deoarece stocurile sunt limitate, te sfătuim să te asiguri din timp că va ajunge pe masa ta de Paște și să îl cauți chiar de acum în magazine sau la partenerii noștri. Pentru că are o valabilitate de 10 ani, nu trebuie să îți faci griji că va expira și, de ce nu, poți pune chiar și câteva sticle la păstrare. Nu știi niciodată când se vor întoarce prietenii tăi și te vor mai întreba despre vinul acela minunat ce i-a încântat la ultima ta petrecere. Sau poate chiar ție ți se va face dor de el și vei vrea să îl savurezi în tihnă într-o seară liniștită.

    Acestea fiind spuse, vă urăm ca Paștele acesta să fie unul plin de rafinament și nu putem decât să vă dorim spor la cumpărături!

  • RUSIA – TRADIȚIE

    Zilnic, în lume, se produc aproximativ 260 de hectolitri de vin. Ce face, însă, un vin mai special de un altul? Gustul, povestea, rețeta sau toate în ansamblu? Astăzi, extravaganța în gastronomie a devenit un catalizator al relației dintre consumator și producător.

    Tot mai des auzim de popularitatea combinației dintre vinuri și fructe precum piersica, grapefruitul, diverse fructe de pădure etc. Consumatorul mereu se așteaptă să fie suprins de ceva nou, la fel de bun, dar diferit, iar piața trebuie să se conformeze.

    Vinul Abund Berry este produs conform rețetei familiei Burtea, de aceea este mai mult decât un simplu vin din mure. Acesta reflectă tradiție, dedicare și suflet, pentru că nu reprezintă doar un număr de producție, ci rafinament și estetică, exclusivitate și un gust nou pe piața din România. Abund Berry reprezintă un ingredient avantajos pentru cocktailuri, păstrând și un gust special in forma sa pură.

    Din anul 2016 celebra sticlă Abund Berry bifează noi locuri pe hartă, călătorește peste oceane, străbate țări și continente. De data aceasta, noua aventură Abund s-a desfășurat într-o țară care pune un accent la fel de puternic pe tradiție – Rusia.

    Sticla cu vinul din mure s-a plimbat pe străzile aglomerate ale Moscovei; în orășele provinciale, care respiră folclorul rusesc în forma sa brută, precum Presslavlzalessky și în orașe statice, istorice, cu o vastă cultură, precum Yaroslavl. De observat este faptul că fiecare țară are ceva în comun cu vinul Abund Berry, de data aceasta vorbim despre tradiție. Un vin de mure ca acesta se va regăsi, cu siguranță într-o țară în care cântul este cânt, graiul este grai, simbolul rămâne simbol, iar cultura își păstrează notorietatea indiferent de circumstanțe.

     

                                                   

                                                         Abund Berry nu exportă, Abund Berry călătorește

    Întrebarea multora ar fi de ce ai călători cu o sticlă de vin și ai poza-o în diferite țări? Ei bine, acesta este un mod de a-i face pe oamenii din diferite colțuri ale lumii curioși de un brand românesc care crește și evoluează zilnic, de o idee originală și un gust special. Acesta este un mod avantajos de a te contopi cu diferitele culturi și de a-ți face brandul internațional prin experiențe, până a-l face internațional prin vânzări.

    Cu toate că brandul Abund Berry este încă un brand tânăr, acesta reflectă implicarea întregii familii, ceea ce îl face un brand cu o tradiție, cu o poveste, cu o emoție, cu un suflet. Prin fiecare sticlă se transmite mirosul lemnului din beci, flexibilitatea cerii, mirosul fructelor crescute pe plantația din apropiere, căldura soarelui care le-a copt și frigul care le păstrează gustul răcoritor și îmbietor.

    Nu este nevoie să treacă excesiv de mult timp ca o tradiție să existe, este nevoie de dorință, dedicare și poveste ca aceasta să ia naștere. De aceea, tradiția vinului din mure, produs într-o zonă frumoasă și provincială a României, se extinde pe piață și ajunge în casele oamenilor, dăruindu-le o experiență de neuitat.

  • Fructele de pădure, miracol al naturii

    În articolul de astăzi vorbim despre fructele de pădure, unele dintre cele mai importante fructe ale naturii.

    După cum bine știți, existența business-ului Abund pleacă de la fructele de pădure.

    Ele sunt printrele cele mai sănătoase fructe, iar beneficiile lor sunt extrem de variate

     

    1. Fructele de pădure pot îmbunătăți nivelul de zahăr al sângelui, de aceea pot fi consumate și pacienților care suferă de diabet. De asemenea, ele sunt foarte bogate în nutrienți și astfel este recomandat să fie folosite în smoothie-uri.

    2. Sursă bogată de fibre

    Fiind o bună sursă de fibre, fructele de pădure vă vor aduce o stare de sațietate și vă vor potoli senzația de foame. Într-o dietă echilibrată, ele vor reduce numărul de calorii absorbite de către organism.

    3.  Fructele de pădure sunt foarte sănătoase, dar au și un gust foarte bun. De cele mai multe ori ele pot fi consumate separat sau în deserturi, dar în bucătăria recentă acestea sunt foarte folosite și în preparate clasice.

    4.  Fructele de pădure îmbunătățesc funcțiile arteriale. Acest lucru a fost dovedit științific și este un beneficiu foarte cunoscut al fructelor de pădure. Ele au și rolul de a reduce colesterol la nivelul organismului, ceea ce face ca oamenii să le cumpere în toate anotimpurile

    5. Fructe miraculoase

    Cercetătorii au dovedit că fructele de pădure au un rol foarte bun chiar și în tratarea cancerului și pentru că  sunt bogate în antioxidanți acestea ajută peielea să se regenereze.

     

    Dacă încă nu te-am convins, te așteptăm la un vin de mure ca să vezi despre ce vorbim!

  • Povestea fructelor de pădure

    Colin Turner spunea că “păstrându-ţi unicitatea, vei crea în jurul tău o lume mai bună”.

    Când am dat naștere brandului Abund, am știut un singur lucru: vrem să creăm ceva inedit.

    În acest articol vorbim despre fructele de pădure, elementul central al poveștii Abund. Și pentru că fructele de pădure sunt core-business-ul brandului nostru am ales să vă povestim despre ele într-un articol separat.

    Pentru că facem lucrul până la capăt, am înțeles că procesarea este un element important al business-ului și astfel am reușit să lansăm primul vin din mure 100% românesc din piață, iar astăzi proiectele noastre se întind în mai multe sfere.

    Deși oamenii tind să creadă că fructele de pădure sunt niște produse absolut normale, vrem să știți că ele sunt de fapt, cele mai delicate, dar mai ales cele mai deosebite fructe ale naturii.

    Delicatețea este dată de maniera foarte blândă cu care trebuie tratate aceste fructe, dar mai ales de produsul final ce se obține prin procesarea lor.

    Asistăm la o perioadă foarte bună a acestor fructe, pentru că oamenii au început să le conștientizeze valoarea și să scoată ce-i mai bun din ele.

    Așa am făcut și noi, am pus murele la loc de cinste, le-am tratat cu respect, iar ceea ce am reușit să aducem în piață este rezultatul unei concepții diferite asupra fructelor de pădure.

    În momentul de față suntem mândri să vă anunțăm în mod oficial că din vara acestui an produsele noastre vor fi mai aproape de voi. Produsele vor fi găsite în lanțul de magazine Mega-Image sub brandul “Gusturi românești”.

    În scurt timp ne vom extinde mai mult având în vedere că suntem în discuții aproape finalizate cu alți mari retaileri de pe piață!

    Planul nostru de viitor este să-i ajutăm pe producătorii mici care nu au o putere financiară deosebită și astfel vom colecta personal produsele direct din micile lor ferme.

    Credem că România se poate schimba cu pași mărunți si ne dorim ca produsele noastre să ajungă la cât mai mulți români.

     

  • Abund Berry – mai mult decât un vin din mure

    Lucrurile făcute din pasiune sunt singurele lucruri care rămân chiar și după zeci de ani.

    Din pasiune s-a născut și primul vin autentic românesc produs din mure, acum trei ani în Ținutul Gorjului. De la prima suflare a licorii zeilor, am făcut tot ce ne-a stat în putință să ducem producția vinului la rang de artă.

     

    Valorile în care credem sunt integritatea, seriozitatea și sinceritatea. Așa am construit și brand-ul, dar mai ales cu aceste trei valori am pictat atunci când am început povestea Abund Berry.

    Ca orice idee îndrăzneață, am pornit timid, dar vânturile aveau să bată în direcția potrivită, iar dorința de expansiune a devenit inevitabilă. Știm că lucrurile mărețe nu se obțin ușor, așadar știm cât mai avem de muncit până vom ajunge în vârf, dar știm sigur că în câțiva ani, Abund Berry va fi un brand de referință in productia și procesarea de fructe de pădure.

    Prin acest articol dăm naștere blog-ului Abund Berry, un proiect frumos care își propune să devină primul blog dedicat în exclusivitate brandului nostru prin care o sa va informam cu etapele evoluției din business.

    În acest mediu veți avea șansa să cunoașteți dedesubturile unui business, să interacționați cu noi, să aflați mai multe despre vin, în general, dar și despre produsele pe care o sa le dezvoltam și mai ales să fiți parte din povestea Abund Berry.

    Stay tuned for an amazing experience