fbpx

Kiwi

Prezentare generală

Originar din China, fructul de kiwi a ajuns în Noua Zeelandă în 1904, unde a fost îmbunătățit și cultivat în plantații, pentru ca apoi să fie exportat în Europa și America.

Considerat un fruct exotic în anii 1980, kiwi a devenit un fruct popular, fiind cultivat astăzi oriunde clima o permite (există și soiuri ce pot rezista la temperaturi de -12 grade Celsius).

Planta cățărătoare care produce kiwi este asemănătoare viței de vie și există mai multe specii, dar cel mai popular este fructul cu pulpă verde, care se poate lăuda cu un conținut de două ori mai mare de vitamina C prin comparație cu portocala.

a

Valori nutriționale la 100g / Procent DZR

(doza zilnică de referință)*

Energie
(kcal):

0

Grăsimi
(g/1%):

0

Carbohidrați
(g/5%):

0

Proteine
(g/1%):

0

Fibre alimentare
(g/11%):

0

Vitamina C
(mg/83%):

0

Vitamina E (mcg/9%):

0

Cupru
(mg/14%):

0

Calciu
(mg/3%):

0

Vitamina K
(mcg/34%):

0

Potasiu
(mg/4%):

0
a

Top beneficii

Bogat în vitamina C, kiwi asigură un aport de antioxidanți aproape dublu prin comparație cu alte fructe; un singur fruct mediu fiind suficient pentru a asigura doza zilnică recomandată. Vitamina C este necesară organismului și pentru a transforma triptofanul - aminoacidul prezent în proteinele animale pe care le consumăm, în serotonină, neurotransmițător major al creierului.
De altfel, consumul de kiwi ajută la o mai bună digerare a proteinelor alimentare, datorită prezenței unei enzime proteolitice care susține și microbiomul intestinal, prezentă și în ananas.

Studii extinse au scos la iveală numeroase alte beneficii importante ale consumului de kiwi: ameliorarea tulburărilor de somn, protejarea vederii (conțin luteină și zeaxantină), susținerea sănătății oaselor și danturii – datorată vitaminei K și fosforului, combaterea obezității, precum și protejarea pielii împotriva daunelor radicalilor liberi.

a

Știați că…

Kiwi conține o enzimă digestivă naturală, numită Actinidin, ce poate avea un efect pozitiv asupra microbiomului intestinal.

Un kiwi pe zi ne poate face mai optimiști, iar două ar putea chiar alina depresia și anxietatea, sporind și nivelul de energie, a scos la iveală un studiu.

Sfaturile și trucurile noastre:

Fructele tari se coc în 2-5 zile la temperatura camerei.

Dacă le păstrezi în frigider, evită contactul direct al fructelor de kiwi cu alte fructe.

Coaja de kiwi poate fi utilizată în îngrijirea pielii (exfoliere naturală) , imediat după decojirea fructului.

Folosește suc proaspăt de kiwi pentru a marina preparatele din carne, acestea capătă un gust aparte.

*SURSĂ DATE NUTRIȚIONALE: https://www.nutritionvalue.org

**Oxygen Radical Absorbance Capacity = Acest indice măsoară capacitatea antioxidantă a fructului. Valorile ridicate presupun o capacitate antioxidantă puternică, ceea ce implică un proces de oxidare scăzut, esențial în protejarea organismului împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi.

ro_RO