Ce poți prepara din rodii
Sunt perfecte așa cum sunt, dar dacă ai profita și mai mult de gustul lor bogat și savuros? Iată câteva super-idei pentru a te bucura de rodii mai des.
Rodiile sunt bogate în fibre alimentare și nutrienți esențiali, de la vitaminele A și C și până la acid folic și potasiu, iar faptul că sâmburii sunt înghițiți înseamnă un aport important de acizi grași nesaturați, cum ar fi acidul punicic Omega 5 (cunoscut și ca acid trichosanic), un compus bioactiv cu un potențial uriaș pentru sănătate.
Prin urmare, pentru a profita de beneficiile acestui super-fruct, este ideal să fie consumat proaspăt, mai degrabă decât sub formă de suc, fie și proaspăt stors (caz în care sâmburii sunt aruncați).
Cum alegi rodia perfectă?
În principiu, nu poți da greș cu acest fruct, dar există câteva secrete. Cu cât e mai tare la exterior și cu cât pare mai greu pentru dimensiunea sa, cu atât este mai suculent; nu greșești dacă alegi fructele de rodie după mărime. Ideal ar fi să nu aibă fisuri sau pete pe coajă, care poate varia de la roz strălucitor la roșu cărămiziu (apropo, culoarea are legătură mai degrabă cu soiul, decât cu maturitatea fructului).
Singurul inconvenient al acestui fruct ar putea fi legat de curățarea sâmburilor, dar există mai multe tehnici prin care poți separa cu ușurință sâmburii. Metoda clasică presupune crestarea cojii și extragerea sâmburilor cu mâna. O altă variantă: taie fructul pe mijloc și apoi ține jumătate de fruct deasupra unui bol și bate-l ușor cu o spatulă, până cad toți sâmburii. Nu uita că resturile de rodie, coaja și pielița albă, sunt bogate în polifenoli, și pot fi folosite pentru a prepara ceaiuri sau decocturi.
Odată curățat fructul, poți adăuga sâmburii în salate, iaurt cu muesli sau în preparate scoase în cuptor (de exemplu, vinete coapte cu brânzeturi sau halouni cu roșii deshidratate), poți decora un cheese-cake sau faimoasa Pavlova, ori îmbogăți cu aroma sa o cupă de spumant.
Pentru salate, rodiile pot fi baza unei vinegrete delicioase; ai nevoie de câteva linguri de suc de rodie proaspăt stors, 5 linguri de ulei de măsline, o lingură de oțet balsamic, o linguriță de miere, o ceașcă de pătrunjel tocat mărunt, o mână de cepșoară tăiată și sare după gust. Adaugă și o linguriță de muștar de Dijon, mai ales dacă salata ta conține și carne gătită. Dressing-ul rămas nefolosit poate fi păstrat la frigider până la două săptămâni, într-un recipient închis, așa că nu ezita să prepari cantități mai mari atunci când ai ocazia.
O altă variantă pe termen lung este să conservi rodiile sub formă de sirop (prin fierberea unui litru de suc la o cană de zahăr), pe care să-l ții mereu la îndemână atunci când prepari sosuri pentru salate, friptură sau desert.
Rodiile merg de minune cu preparatele din carne – mai ales cea roșie, dând savoare marinadelor, sosurilor sau glazurilor pentru friptură. Pentru a marina carnea, amestecă 1/2 cană suc de rodie cu 1/4 de cană de oțet obținut din vin roșu și tot atâta ulei de măsline extravirgin, adaugă 2-3 căței de usturoi zdrobiți, apoi presară 2 lingurițe frunze proaspete de rozmarin (sau alte plante aromatice la alegere). Lasă peste noapte carnea cufundată complet în acest amestec și vei savura o friptură mai fragedă și mai gustoasă ca niciodată.
Nu sunt Comentarii