Nectarinele ajută în tratarea anemiei
Alimentația echilibrată este importantă, dar uneori trebuie să facem mai mult pentru a ne susține sănătatea. Cum ar fi… să ne delectăm mai des cu nectarine.
Chiar dacă ne plac, trebuie să recunoaștem că nu reușim să ne „înfructăm” prea des. Oricare ne-ar fi motivele (inclusiv faptul că fructele sunt blamate pentru aportul mare de zahăr), ne facem un mare deserviciu, deoarece ne privăm cu bună știință de vitamine și minerale esențiale pentru sănătate.
Nectarinele, de exemplu, sunt înzestrate cu un set impresionant de nutrienți precum vitaminele B3 și C, cupru și potasiu, sunt bogate în fibre și, pe deasupra, sunt delicioase și lesne de consumat.
E drept, vitamina C se regăsește în numeroase fructe și legume, nu doar în nectarine, dar sunt necesare mai multe porții zilnice pentru ca aportul să fie suficient organismului, deci ar fi bine să „profităm” de acele surse cât mai bogate, cum sunt nectarinele. Și suplimentele alimentare pot ajuta, însă trebuie să știi că procentul de absorbție este relativ mic (vitamina C lipozomală face excepție). Indiferent de sursă, însă, vitamina C este necesară oricui, având un spectru larg de beneficii, de la încetinirea îmbătrânirii și până la prevenirea unor afecțiuni grave. Mai mult, aceasta are și rol de susținere a altor procese din organism, precum asimilarea fierului sau stimularea producerii de globule albe (fagocite și limfocite), importante pentru tratarea anemiei și creșterea imunității.
Anemia este o afecțiune relativ discretă, însă produce schimbări semnificative în organism. Printre cele mai comune simptome sunt oboseala sau slăbiciunea, dificultăți de respirație, amețeli, dureri de cap sau bătăi neregulate ale inimii.
Există mai multe tipuri de anemie, însă cea mai frecventă este cea feriprivă (deficit de fier), în cazul căreia pot apărea semne chiar și la nivelul pielii – mâncărimi (prurit) care pot deveni roșii, denivelate și dureroase la atingere. O teorie ar fi că nivelurile scăzute de fier pot face pielea mai subțire și mai sensibilă, spun specialiștii. Aportul de fier pe termen lung este, în astfel de cazuri, însoțit de aplicarea de corticosteroizi topici sau antihistaminice orale. Dar pentru ca fierul să fie asimilat și anemia să poată fi ținută sub control, este nevoie de vitamina C. O nectarină medie poate asigura până la 10% din doza zilnică recomandată, iar restul poate fi asigurat poarte ușor din legume (ardei gras, conopida, sparanghel, ridichi, broccoli, etc.), verdețuri (pătrunjel, spanac) sau alte fructe (citrice, fructe de pădure).
Vitamina C nu este, însă, singurul antioxidant regăsit în nectarine. Acțiunea antioxidanților declanșează în organism o reacție importantă, care ajută la reducerea stresului oxidativ (este dovedit faptul că acesta poate provoca boli precum diabetul, Alzheimer și afecțiuni ale inimii), cauzat de un dezechilibru al radicalilor liberi. Studii recente arată că aceștia ar fi extrem de folositori în tratarea anemiei feriprive, inclusiv în cazul celei genetice, prin reducerea daunelor oxidative la globulele roșii.
Prin urmare, cu cât consumăm mai multe tipuri de antioxidanți, cu atât mai bine.
Nectarinele conțin și flavonoide, care pot ajuta la prevenirea deteriorării premature a funcțiilor creierului, dar și antocianine, care joacă un rol în reducerea inflamației și a bolilor cardiovasculare.
Nectarinele conțin, de asemenea, compuși fenolici care au rol de prevenire a daunelor provocate de radicalii liberi. Cum ar veni… „o nectarină pe zi ține medicul deoparte!”
Vezi aici cum poți prepara rapid un suc natural din nectarine. Savurează-l!
Nu sunt Comentarii